Dup-atâtea abdicări, vine epoca denunţării acestora. Nu mai vreau să abdic de la cele multe-puţine plăceri/vicii pe care le-am avut în păcătoasa mea viaţă. O viaţă am şi, dacă o bandajez, aia nu mai e viaţă! Nicicând nu mi-au plăcut constrângerile, de ce m-aş supune, ACUM, lor? Cui prodest?! aş zice.
Tot ce-am avut de făcut, am cam făcut, de-aici încolo, Dumnezeu cu mila! Tot ce-am amânat: Opera, cartea despre Istrati rămâne veşnic proiect (he, he, he - există şi ciorne!!!). Îmi spunea mai ieri Magistrul, mândru şi convins de adevărul zicerii sale, dar şi spre a mă... mobiliza: el are de trăit pentru că are o operă de scris. Eu am renunţat să mai visez la ea (adică la operă), blogul e o bună mostră pentru ceea ce aş fi fost în stare să duc mai departe: risipire!, atât şi nimic mai mult... Ecce homo!
De ce să mă supun restricţiilor care nu-mi fac bine, cel puţin, sigur, nu-i fac bine... locatarului, celui ascuns undeva în carapacea asta care-a cam început să mă (foarte) irite cu revoltele ei de carapace prăfuită, mucegăită, mereu supusă doar intemperiilor, cu ifosele ei de cal bătrân şi răpciugos.
Încă nu i-a venit sorocul, dar va veni vremea unei luuungi postări care va porni de la vorba prietenului meu, George, fie-i veşnică amintirea! Corpul ştie mai multe! Aşa e!, o simt în toată fibra carapacei, ştie păcătosul şi, după ce sufletul nu l-a băgat în seamă, sau, mai rău, l-a desconsiderat atâta timp, acum e rândul lui, al pumnului de humă, să scape de sub controlul inefabil. Nu mă (mai) angajez în lupta asta. Fiecare cu ale sale!
Şi-atunci, la ce bun?, cui îi foloseşte încercarea de a-mi înlănţui sufletul întru oblojirea amărâtului de trup, care, oricum, mi-a scăpat de sub control. Câtă vreme mai zburdă (chiar mai zburdă!!) neobositu-mi suflet, de ce să-i pun zăbala corpului?? Dar zice el: de ce să plătească el nesocotinţele zurbagiului dinlăuntru?... Simplu: pentru că cineva slujeşte pe altcineva!
Acesta-i un semnal... editorial! Să nu creadă că nu-l studiez precum o făcea, cărturăreşte, la rându-i, şi prinţul Maxenţiu!
I.
Niciodată nu m-a interesat forma în care se află închisă fiinţa mea. Am fost convins că el, trupul, s-a plămădit aleatoriu, din ceva elemente de prisos la alcătuirea altuia perfect. Tot aşa, am crezut că unicitatea-i este conferită omului de ceea ce se ascunde sub partea vizibilă şi perisabilă. Gol sau îmbrăcat cu ţoale scumpe, slăbănog sau atletic, frumos sau urât, corpul ascunde, ziceam eu, ceva mult mai important, irepetabil. El este doar ambalajul, marfa e bine ferită de ochii curioşi. Aşa credeam, dar...
1. Totul a-nceput de prin anii de liceu, când pentru prima dată am înţeles, pe propria-mi piele, că viaţa-i curvă. Mai citisem eu..., dar nimic nu se compară cu propria-ţi experienţă. Atunci, într-o duminică destul de mohorâtă, iubita mea cu ochi căprui şi părul de culoarea castanelor coapte îmi dădea frumuşel cu tifla şi neconsolatul adolescent, cu sufletul vraişte, fuga, fuguţa acasă, îşi prăduia imporesionanta colecţie de ţigări exotice şi se ducea în Grădina Mare, destul de puţin frecventată la ceasul acela de amurg ploios de primăvară cu memorabile inundaţii... Pe-o bancă de pe principala alee paralelă cu Dunărea aveam să fumez primele cinci, şase ţigări Marlboro scurte, roşii - ţigările mele preferate până azi... Bineînţeles că am beneficiat de sfaturile şi ajutorul dezinteresat al un Stavru, sui generis, care, văzându-mi gesturile stângace, m-a atras într-o prinsoare păguboasă pentru novice...: cum poţi trage trei, patru fumuri de ţigară fără s-o aprinzi la capăt. Nu mi-a trecut prin cap, eu abia învăţam să trag din ea aprinzând-o la capăt!... M-a costat pariul trei ţigări, după ce, cu gura căscată, l-am privit cum aprinde tacticos, lateral, mijlocul ţigării, şi savurează fumul până când jarul a frânt ţigara în două. A fost una dintre lecţiile antinaivitate pe care le-am primit fără a reuşi să scap de ea nici până în ziua de azi.
Nu a fost niciun moment vorba de atât de invocatul teribilism al vârstei... Adică, vezi Doamne, să te apuci de fumat ca să nu pari mai... copil decât ceilalți, să nu fii respins/tachinat de prieteni că... nu ești în rând cu lumea! Prostii! N-am îndemnat niciodată pe cineva să fumeze..., nu l-am luat peste picior pentru atâta lucru de nimic, ba dimpotrivă, i-am respectat pe nefumătorii convinși, chiar dacă, recunosc și azi, fumam stingherit în preajma lor. Fiecare-și așterne... ce-și așterne!!
În viaţă nu prea mi-au plăcut căile de mijloc, mai mereu am marşat pe una din extreme, dar încă nu mi-a reuşit pariul cu... păcătoasa! Întotdeauna se-alege cealaltă... iar eu o privesc din depărtare pe cea care-a izbândit. Şi fluier a pagubă.
Dacă tot începeam o treabă serioasă, barem s-o fac ca lumea! Înverşunatul, luptătorul antifumat de până mai ieri deveni fumător asiduu, consecvent din convingerea că, astfel, îşi face rău... Până-ntr-a unşpea, deja ajunsesem la un pachet de... Carpaţi (de unde zilnic bani de Marlboro?!): dimineaţa, de-un leu (opt ţigări) de la chioşcul de pe Sf. Constantin colţ cu Dorobanţi (nu erau oprelişti nici de vârstă, nici de vânzare cu bucata!), după masa câte se se putea..., date fiind condiţiile vitrege ale acelor timpuri. Era jale dacă te-ntâlneai cu un profesor şi-aveai barza-n cioc! Trei zile de curăţat cartofi şi ceapă la cantina liceului şi, apoi, ascultare la toate materiile..., corigenţă sigură!
N-am păţit-o decât o dată. Tot mândra, bat-o norocul!... Era prin preajma Crăciunului, pe la Geamuri late, pe strada Galați, o zonă pe care, în mod firesc, n-o frecventam, dar Dânsa trebuia musai să rezolve nu'ș'ce problemă prin zonă... Ea avea mereu de rezolvat probleme și eu rămâneam în stradă, s-o aștept... În timp ce îmi fumam blazat carpațiul, a apărut ca din senin fosta mea dirigintă și încă profesoara mea de română. Despre domnișoara care mi-a dat să citesc propriile cursuri universitare luate de la Călinescu și Vianu, altădată! Am palmat-o..., târziu, pentru că respectuosul meu „Săru' mâna!” a avut corespondentă o ușoară și elegantă aplecare a capului însoțită de un zâmbet reprobator... Era în preajma Crăciunului și draga mea profesoară, împreună cu viitorul său soț, ducea spre casă un splendid brad spre a fi împodobit, îi râdea fața de fericire, până când... Nimic mai mult! Dar suficient pentru liceanul care eram! Mai ieri, lăsat de fumat, m-am trezit în jenanta situație de a nu avea un... foc pentru doi seminariști care mă știau foarte bine... Ce mare rușine am pățit!!... vorba lui Cilibi Moise...
Cotidian, porneam în aceeași direcție și cu același scop pe drumuri și la momente diferite, eu și frate-meu... Fiecare cu-ale lui! Eu plecam mai devreme spre şcoală, mă abăteam pe o străduţă de lângă fabrica de confecţii şi savuram o ţigară, aşteptând-o pe Puica spre a merge împreună spre şcoală, nu înainte ca ea să-mi aplice artistic pe braţul uniformei numărul matricol, obligatoriu cusut (??) anume pe mâna stângă. Ce romantic! La prânz trebuia să dispară!, deși întoarcerea pe Regala nu permitea aprinderea țigării. Risc maxim. Nici cu această mică fraudă n-am fost prins...
Evident că-n afara unor pasagere accese de tuse provocate de schimbarea ţigărilor (îmi plăceau, deşi erau cam prea îndesate şi parfumate, Diplomat fără filtru...) nu s-a întâmplat nimic deosebit, aşa că am devenit fumător înrăit. Uneori, după ce părinţii adormeau, ieşeam uşor în curte şi împreună cu frate-meu pipam sub cerul spuzit cu stele pâlpâinde..., povestindu-ne în şoaptă isprăvile de peste zi. În armată ajunsesem să mă trezesc înainte de deşteptare, astfel încât până la-nviorare să trag o ţigară... sănătoasă!
În vremea studenţiei deja cochetam zilnic cu două pachete de Carpaţi sau Select (mai rar Virginia - fiind cele mai bune fără filtru, începeau să dispară de pe piaţă..., cele roşii, că cele verzi erau deja amintire). Şi tot aşa până mai ieri-alaltăieri... Deci nici o treabă cu tutunul, o boală lungă, nu fulgerătoare, dar, dacă tot am început... Cam asta-i cu ţigara şi... prima încercare de subminare a propriei sănătăţi trupeşti.
2. Uneori, din teribilism sau distrat fiind, fumam două ţigări simultan, fie ca să arăt că se poate, fie pentru că nu voiam să arunc bunătate de ţigară abia aprinsă şi abandonată în scrumieră. Nu mi se părea un fapt care chiar ar fi fost demn de luat în seamă, era doar inedit şi punct. Vedeţi, spuneam cu emfază, se poate şi aşa ceva, fără să se-ntâmple vreo minune/nenorocire. Mare lucru! A avea momente, ore, zile în care fumam ţigară de la ţigară devenea un ce necesar uneori şi ţinea de mine cel dinăuntru când îl supuneam (pe dânsul!) la asemenea probă de fum ş.c.l. Nu mi-o cerea el. Eu găseam de cuviinţă să apelez la biciuirea lui din motive doar de mine ştiute. Care la unii ţin de teribilismul vârstei, iar la mine de modus vivendi.
Alteori, cumpăram trabuc şi-l fumam ca pe-o ţigară obişnuită, fără pauze şi fără pufăituri. Din ce mă zgâria mai tare pe dinăuntru fumul aspru al tutunului brun, tăiat mare, din aia trăgeam mai înverşunat, mai impresionat de lupta cu mahoarca de calitate neîndoielnică. Mă făleam când tovarăşii renunţau la asemenea probă şi bravam când îmi propuneau să renunţ. Mare lucru! Tot o țigară!!
Drăguţ e că prin '80 am încercat să mă las (evident, sub presiune dia afară!), am rărit la modul savant, puţin câte puţin, raţia zilnică. Apoi am început să tai amărâtele de Carpaţi pe din două (vă-nchipuiţi ce chestie hazlie şi absurdă totodată!), apoi într-o zi m-am supărat şi-n altele vreo patru, cinci am recuperat tot ce pierdusem, ca număr, în perioada... purgatoriului. Am devenit tot mai convins că n-o să mă las niciodată de viciu, chiar dacă durerea provocată de amorul juvenil demult a devenit o umbră de amintire, nici măcar, acolo, o amintire aşa, cu lux de amănunte pitoreşti, patetice, picant-dureroase...
3. Niciodată n-am rămas fără țigări... Aveam grijă să am rezerve, să nu rămân pe... ultimul pachet. Mă înnebunea numai gândul că aș fi putut să rămân fără... Nu neapărat din cauza dependenței de iarba... știți voi cui..., nu!, mai curând pentru a scăpa de sentimentul de frustrare, de imposibilitate de a-mi satisface o necesitate banală, cotidiană, mai banală decât să... mănânc dimineața, de exemplu. În schimb, a savura la prima oră a dimineții, uneori înaintea spălatului pe față și pe dinți!, era o plăcere căreia mă dedam cu mare plăcere. Mi-ar fi lipsit prea tare și m-ar fi necăjit profund...
Apoi, lucrul fără barză-n cioc era de neconceput, fie că scriam cu stiloul, fie la mașina de scris, în colțul gurii ea trona triumfătoare, cu bobul ei de jar și, uneori cu scrumul prelungindu-se domol, spre necazul celui nevoit să-și tot scuture nădragii... Nu conta prea mult!... Credeam (și încă mai cred) că tratamentul este cel care mă face să-mi ordonez gândurile, ideile și să-mi duc treaba la bun sfârșit. Stinge umorile care altfel riscă să mă sufoce... Nimic mai liniștitor decât un fum adânc implementat în sărmanii mei plămâni! Neîmplinirile mi le ardeam tot cu o țigară, iar satisfacția era savurată numai în fumul albăstrui...
Țin minte consilii de demult, imposibil de lungi și de anoste, la care, cu capul pe sub bancă, undeva, în spatele sălii, departe de prezidiu și încurajat de Titel, la fel de înrăit ca și mine, palmam câte-o țigară, eliberând cu satisfacție fumul spre podea, întru disperarea... temperată a nefumătoarelor din zonă, totuși înțelegătoare cu... vicioșii! Nu era bravadă, nici impolitețe, era o formă de protest față de interminabilele tirade ale unor colegi care băteau apa-n piuă doar ca să se audă vorbind și să fie lăudați de bonomul nostru director pentru spiritul lor... combativ! Aiurea!!!
Mergând, de nevoie sau invitat, prin diverse case, prima grijă era să întreb unde se fumează, niciodată, dacă se fumează... Era de la sine înțeles că, dacă tot onorez casa cu prezenț-mi, să mi se satisfacă micul (??!) viciu... Dacă nu, mă mulțumeam și cu ieșitul în curte, pe balcon sau, caz fericit, pe hol sau în bucătărie. Bine, vizita respectivă căpăta și ușoare accente comice (??), pentru că, parcă (nu parcă!, sigur) pândeam momentul în care discuția era mai aprinsă și cu mine protagonist și anunțam spășit (cu aerul de... regret) că trebuie să-ntrerup, pentru că... Exasperante și nevinovate manifestări de fumător profesionist!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu