Primele două răspunsuri au venit neașteptat de repede şi au fost atât de surprinzătoare din puncte de vedere diferite, observați de ce: (vezi textul iniţial)
Nu mai observaţi, pentru că, din cauza introducerii unor imagini pe care eu nu ştiu (probabil) să le introduc în corpul textului, acesta fuge în disperare spre dreapta, devenind ilizibil! Las acolo doar imaginile cu pricina (loc şi pentru alte desene, caricaturi, poze!!!) şi postez aici doar textele cu pricina. Scuze pentru aiureala existenţei a două postări cu aceeaşi... bătaie!
20 martie 2012, 17:18
15 Septembrie 2008 – Prima mea zi de liceu
Pășesc cu sfială în curtea liceului. Peste tot unde îți aruncai privirea vedeai grupuri de elevi bucuroși de reintâlnire și doar câteva fețe bulversate și oarecum temătoare, așa cum era și a mea. Începe ceremonia. Îmi caut noua clasă, majoritatea îmi păreau niște ciudați (Ce caut eu aici? Pe ce planetă am aterizat? – erau doar câteva dintre întrebările la care nu aveam răspuns). La un moment dat observ un domn înalt, sobru, cu ochi mari și ageri ațintiți spre noi, boboceii speriați. Se apropie încet și, cu o voce groasă, ușor răgușită, ne anunță că el ne va fi dirig în următorii patru ani. La început am fost îngrozită și chiar luasem în calcul transferul. Nu îmi plăcea liceul, nu îmi plăceau colegii (o parte din ei), profesorii mi se păreau foarte duri, ca și dirigul, de altfel.
Într-o bună zi, am primit ca temă de comentat sintagma: “Pământul este albastru ca o portocală”. Atunci am luat prima notă la materia domnului diriginte, un 10! Eram atât de mândră, mai ales pentru că domnul diriginte, pe care până atunci îl consideram un tiran, m-a laudat și mi-a spus că am înclinații spre materiile filologice. În acea zi am constatat că nu trebuie să judeci după aparențe, ci trebuie să cauți în sufletul omului!
Timpul a trecut, am început să ne cunoaștem mai bine, până când am devenit un fel de asistentă a domnului diriginte: aveam acces la catalog, scriam diplome, scriam în registrul matricol, motivam absențe… toate astea pentru că aveam darul de a scrie frumos, caligrafic – asta așa, ca să mă laud!… eheee, cine mai era ca mine! Pe zi ce trecea eram tot mai mândră de mine, iar pentru asta dirigu’ se făcea “vinovat”. Și să nu uitam din câte belele ne-a scos, mai ales în ceea ce privește fumătorii clasei. Fumător fiind și dânsul (Spun la trecut pentru că acum a reușit performanța de a nu mai fuma și asta-i mare lucru!), înțelegea nevoia fumătorului de a aprinde o țigară și chiar îi învăța pe dragii mei colegi cum să se ascunda de eventualele “pericole” din liceu și împrejurimile acestuia.
Să nu uităm pasiunea dânsului pentru PowerPoint-uri! La început eram cu toții încântați de inițiativă și abia așteptam să mai primim un PowerPoint, iar eu am și acum vreo 5-6 în lucru (e secret, dirigu’ nu știe!). Deși aceste modalități de notare erau în floare în acea vreme, cu predatul nu rămâneam niciodată în urmă.
Este un om inteligent, iar experiența anilor din spate își spune cuvântul, pentru că nu oricine înțelege tot de predă, ba chiar ți se pare cumva aiurea ce spune, asta doar la început, căci pe parcurs gândurile lui prind contur. Să nu uităm că are o impresionantă bibliotecă, cu un numar de volume pe care nici dânsul nu-l mai știe – atât de multe are! În biblioteca dânsului poți găsi exemplare unice, uitate de lume, dar valorificate și îngrijite cu cea mai mare atenție.
Este oarecum diferit de alți profesori de română. Nu este acel prof clasic care intră în clasă și scrie titlul lecției pe tablă, el chiar nu scrie pe tablă decât în cazuri extreme (nu, nu din cauza prafului, ci din comoditate, cum a și recunoscut), nu ne zice când începem o lecție nouă și nici nu spune “Copii, scrieți!”. Când predă, face multe paranteze și de multe ori se întâmplă ca paranteza să se încheie odată cu sunetul clopoțelului. Mai pe scurt, ineditul domină ora de română, niciodată nu știi cum începe, dar totuși bănuiești cam cum se va termina, însă constați mirat că te-ai înșelat încă o dată.
În aproape patru ani am constatat că este un om greu de enervat (și când se enervează nu o arată), dar când ai reușit performanța, să te ferești din calea lui (că atunci sigur o arată)!
La dirigu’ apreciez tot ce a făcut pentru ca noi să ne putem dezvolta liber personalitățile. El ne-a făcut să fim “umani” din toate punctele de vedere și să privim viața din toate perspectivele.
Cu stimă, sinceritate și cel mai mare drag,
Mădă, fata cu bucle jucăușe
20 martie 2012, 17:32
Hmm... grea treabã, chestia asta! Adicã cum sã sar cu gura şi sã zic vrute şi nevrute, când ştiu cã mâine dau cu ochii pe holuri de Domn Profesor..., cum?! Dar să încercăm, o să fiu sinceră, ca de obicei.
Cum am scris şi pe blogul clasei, pentru mine e un fel de... minune aceastã prietenie (nu?) dintre noi. Nu aş fi crezut vreodată că o să vorbesc atât de mult cu un profesor de română, dar uite că se întâmplă. Recunosc, nu prea am o mare atracţie cãtre aceastã materie, dar probabil cã dânsul m-a fãcut sã suport orele de românã care erau o teroare pentru mine.. Predã foarte frumos şi poate mai greu de înţeles de către oricine, spune nişte fraze ce par abstracte, dar o analizã mai amãnunţitã dovedeşte un înţeles clar, îmbrãcat în cuvinte interesante. Poate de asta îmi place... Hmm, interesantã descoperire am facut! Cam asta e la şcoalã, în rest, în viaţa de zi cu zi e un om normal, cu viciile lui, cu problemele lui, cu nebuniile lui. E un om nonconformist (zic eu), dar care totodatã respectã anumite tradiţii. În orice spune se poate observa experienţa pe care o are în spate şi orice problemã aş avea cred cã aş gãsi o soluţie la dânsul. E foarte deschis la orice ne pasioneazã pe noi şi la toate... obişnuinţele noastre. Şi, cum afirma chiar dânsul, îi place sã se joace, şi cred eu cã e bine, e bine sã ne jucãm, sã ne bucurãm, sã ne deconectãm de lumea în care trãim... Şi, nu în ultimul rând..., evident cã îi place sã vorbeascã cu mine, mai ales când ne contrazicem pe diverse teme!
Cu mult drag (şi chin) Narcisa! :))
Cum am scris şi pe blogul clasei, pentru mine e un fel de... minune aceastã prietenie (nu?) dintre noi. Nu aş fi crezut vreodată că o să vorbesc atât de mult cu un profesor de română, dar uite că se întâmplă. Recunosc, nu prea am o mare atracţie cãtre aceastã materie, dar probabil cã dânsul m-a fãcut sã suport orele de românã care erau o teroare pentru mine.. Predã foarte frumos şi poate mai greu de înţeles de către oricine, spune nişte fraze ce par abstracte, dar o analizã mai amãnunţitã dovedeşte un înţeles clar, îmbrãcat în cuvinte interesante. Poate de asta îmi place... Hmm, interesantã descoperire am facut! Cam asta e la şcoalã, în rest, în viaţa de zi cu zi e un om normal, cu viciile lui, cu problemele lui, cu nebuniile lui. E un om nonconformist (zic eu), dar care totodatã respectã anumite tradiţii. În orice spune se poate observa experienţa pe care o are în spate şi orice problemã aş avea cred cã aş gãsi o soluţie la dânsul. E foarte deschis la orice ne pasioneazã pe noi şi la toate... obişnuinţele noastre. Şi, cum afirma chiar dânsul, îi place sã se joace, şi cred eu cã e bine, e bine sã ne jucãm, sã ne bucurãm, sã ne deconectãm de lumea în care trãim... Şi, nu în ultimul rând..., evident cã îi place sã vorbeascã cu mine, mai ales când ne contrazicem pe diverse teme!
Cu mult drag (şi chin) Narcisa! :))
21 martie 2012, 16:22
Vedeţi
cum îmi dă mie de lucru domnul diriginte? Abia ce postasem o descriere pe
placul dânsului, că trebuie să dau condei alteia şi mai frumoase. (Nu că mi-ar
fi cerut asta, dar trebuie să îl mai dau pe spate încă o dată, şi mai şi.) Şi doar am atât de mult de lucrat la… ”Trăsături
ale postmodernismului în poemul Levantul”. Dar haai, fie că doar o fac pentru
dirigu’.
De atâta supărare, am uitat să mă
prezint! Eu mi-s tipa din fruntea CATALOGULUI online şi am să pornesc încă odată,
cu răbdare şi mult drag, pe cursul INVITATIEI. Cum am spus şi în prima
descriere, am să merg înainte cu povestea mea pe ambele principii: şi al
CARUSELULUI , şi al CATALOGULUI. Ideea CATALOGULUI îmi place mai mult, aşa că
dau fuga să il descriu pe tăticul meu de la şcoală, cu tot dragul din lume. Deja
încep să zâmbesc când mă gândesc la dânsul.
Se făcea că păşeam în curtea şcolii buimăcită
de atâţia elevi cu cravată roşie şi cămaşă albă. Mi-a plăcut la nebunie să fac parte din
grupul lor, cum îmi place până în ziua de azi. Cu toate astea, a fost totul
ciudat şi poate, din această cauză, am rămas mult timp într-un colţ al clasei. Nu
ştiu cum, prima de care am dat a fost Norina, cu care am păşit şi în clasă, cu
care m-am aşezat şi în bancă.
Nu a
durat mult până să îmi dau seama că noul meu diriginte este un om tare bun. Acum
mergeam la şcoală cu drag şi uneori cu sfială din cauza orelor de bio şi stăteam
în bancă alături de Lucia. Dirigu’ a intrat în sufletul meu de copil ca un tată,
încă din primele zile de şcoală. Cum apărea ceva nou la Adevărul sau la Jurnalul,
domnul diriginte era la curent cu toate, cum intra în clasă mi se
adresa, iar eu eram cu urechile ciulite şi cu gândul că după ore fug la chioşcul
de ziare. Astfel, pasiunea pentru carte (de a o avea, de a o feri de praf şi de
a o citi) mi s-a întipărit in suflet.
Prin clasele a doua şi a treia
PowerPoint-urile au fost în floare. Cum era o nouă lecţie, ppt-ul era deja afişat iar noi, cuminţi şi ascultştori,
încercam să vedem prin ochii dirigului un anumit vers sau o anumită frază. Cuvinte
subliniate, îngroşate, colorate care mai de care cu o culoare care sare mai
repede în ochi, selectate şi răs-selectate, ne dădeau bătaie de cap uneori. Dacă
nu era bine, ppt-ul înapoi şi îl mai elaborai o dată. Până la urmă, tot dirigu’ îl «pieptăna»
ca lumea. Acum, e moda blogului. Şi blogul cel din frunte e cel al dirigului. Când
nu ai ce să faci, îţi spun eu, pe acest blog găseşti gânduri şi lucruri
interesante şi distractive.
Domnul
diriginte este întipărit pe veci în sufletele fiecăruia dintre noi ca tătic, ca
prieten, ca mentor. Nu am cuvintele necesare să îi fac cine ştie ce descriere
pentru că simt că acele cuvinte încă nu s-au inventat. Dar important este că atunci când mă gândesc că
mai sunt vreo doua luni…, lacrimile îmi îneacă privirea. Nu pot, NU VREAU să accept că totul se va termina.
Desigur că domnul diriginte tot “domnul diriginte” va rămâne. Desigur că şi
colegii rămân “colegi” şi prietenii, “prieteni”. Amintirile, “amintiri”. Dar mai vreau, asta e problema!!
Acum să mă ocup de principiul CARUSELULUI
şi adaug aici următoarea conversaţie:
Andreea:
Buna ziua
am fisă de 50 de bani din aceea nouă
o păstrez?
Dirigu’:
Da! mulţumeeeesc!
Andreea:
S-a făcut
Dirigu’:
Vezi
c-am ajuns la 18 postări!
Andreea:
Waw!... Nu
mai sunt la curent cu ele…
Dirigu’:
Eeeee
Andreea:
Dar azi mă pun pe picioare…
Dirigu’:
Mă
duc la masăăă!
Andreea: Poftă bunăă!
Dirigu’: Trei au şi ghicit, parţial!
Am scris la răspunsuri! Paaaaaaa!
Andreea:
Vedeţi
ce dirig de gaşcă am eu? Ei bne, un adevarat adolescent. Cel mai de gaşcă om de care voi avea parte vreodată! Discuţiile
cu dânsul sunt ca într-un carusel: acum mă roagă să citesc ce-a mai postat, acum
îmi spune că “îi fuge rândul”, când îl intreb câte ceva pe mess J).
Şi, ca să mă alătur şi eu colegei mele Mădă,
am următorul portret făcut de mine, pe bancă: (aici era să fie caricatura...)
Cel din dreapta este domnul diriginte care spune :”Observaţi?”
. Cel din stânga este domnul Spiri , (spiriduş). J
Sper că nu am fost prea rea când le-am desenat.
… nu pot accepta că în septembrie 2012 nu voi mai intra în clasă ca elevă a
dirigului alături de colegii mei. Dar promit că am să intru ca fostă elevă, împreună
cu un alt fost elev, (Mihai), şi măcar aşa poate mă voi simţi mai bine!
Andreea, XII F
28 aprilie 2012, 17:32
Sper să
îmi amintesc bine ziua de 15 septembrie 2008. Era cald afară şi vremea părea să
anunţe viitorul misterios pe care urma să-l capete viaţa mea. Mă apropiam cu
paşi mici şi lenţi pe lângă gardul liceului ’’Andrei Mureşanu’’. Prin
mulţimea de elevi am reuşit să mă strecor până pe terenul de sport unde
încercam poate speriată sau doar bulversată ori
emoţionată, să îmi găsesc clasa. Într-un final mi-am găsit viitorii
colegi şi aşteptam cu nerăbdare apariţia dirigintelui. Cu puţin timp înainte de începutul festivităţii de deschidere a anului şcolar, apare în faţa noastră domnul diriginte Anton Nicolai. Este un om înalt, care-mi părea sobru, cu fruntea puţin încruntată, cu o mustaţă nostimă (:p) asemenea unui turc, ochii mari şi puţin migdalaţi (care privindu-te fix îţi dau senzaţia că persoana îţi pătrunde până în străfundurile sufletului), iar glasul îi era grav şi răguşit, probabil amprenta ’’ţigărilor arse’’ de timp. Avea palmele mari şi mâinile lungi, agitate, acoperite de o piele trecută prin mulţi ani... Mai apoi am aflat cât de modest este, poate prea modest :D.
Părea că este un om dur şi exigent însă, zâmbind i s-a luminat toată faţa şi am realizat că îl judecasem greşit. Este un om liniştit şi calculat şi, deşi nu-i place să predea, aşa cum şi nouă ne-a spus în prima zi, iubeşte foarte mult copiii, iar asta l-a determinat să aleagă catedra. catedra.
Aşa cum scrisese şi dumnealui în CATALOG sui generis...(?)...care din nefericire este gol acum, prietenia dintre noi este năbădăioasă pentru că ’’Qui s’aime se taquine’’ şi asta fiindcă nu ştii niciodată când suntem ’’certaţi’’ sau suntem prieteni, poate datorita firilor diferite.
Mi-a descoperit talentul de a scrie, zic eu – destul de bine – printr-o temă ce presupunea scrierea unei compuneri ce trebuia sa semene cu lecţia de zi, dacă nu mă înşel. Am început să socializăm repede şi eram destul de activă la ore. Domnul diriginte este un om calm, glumeţ, vesel în general (Paziţi-vă atunci când este nervos ;)) ), sociabil şi mereu dispus la o discuţie sofisticată (sau nu?) despre diverse cărţi, dar mai ales un împătimit al ppt-urilor. Îi place să se ’’joace’’ pe texte, este inteligent şi foarte citit, astfel că nu cred că este vreo carte pe care să nu o fi citit sau măcar să nu fi auzit de titlu, ori despre autor (însemnând că e o carte prea proastă ori e abia tipătită, dacă nu ştie nimic despre ea). Am înţeles că are o bibliotecă impresionantă (pe care nu am reuşit să o vedem) în care sunt exemplare valoroase sau mai puţin valoroase (bine, eu cred că orice carte este valoroasă), dar şi multe broşuri, reviste... şi cărţi unicat (probabil). Am cumpărat o mulţime de cărţi la îndemnul dirigintelui şi am citit lucruri interesante care uneori mi-au prins bine să le ştiu.
Ca profesor, îmi place pentru că nu prea dă teme pentru acasă (în 4 ani ne-a dat maxim 25-30 de teme), dar predă mult şi des, apoi, ne obligă să citim cărţile pe care urmează să le dezbatem la cursuri. Eu una consider că nivelul de predare al acestuia este foarte ridicat (A.N. la ’’Iona’’ : ’’ -Eu spun să rasfoiţi cele cărţi de bac şi o să vedeţi că nu mai este un comentariu ca ăsta; nu zic mai bun. pentru că stiţi că sunt modest, mai bun decât cel dat de mine nu este. ’’) ca pentru universitate, eventual pentru doctorat in domeniul literaturii.
Spuneam că prietenia dintre noi este năbădăioasă pentru că nu demult mi-a dat să fac un ppt la o carte interesantă şi anume ’’Craii de curtea-veche’’ de Mateiu I. Caragiale, dar acestuia nu i-a placut în totalitatea ceea ce am lucrat şi nu mi-a oferit şansa de a repara imperfecţiunile (aşa cum a făcut în privinţa tuturor celorlalţi colegi şi mi-a pus un 8 în catalog, fapt care m-a dezamăgit profund. Atunci i-am promis că nu îl voi ierta toată viaţa mea, iar dezamăgirea mă mai bântuie şi azi. Am înţeles însă că în viaţă nu totul este corect şi pe placul nostru şi nu toţi au noroc, iar eu ştiu cât m-am străduit şi sunt extrem de mulţumită de mine, iar asta este tot ce contează. L-am iertat acum... şi sper ca acele vorbe să ni le aducem aminte (tot aşa cum o face el acum) cu zâmbetul pe buze.
Acum, la sfârşit, am presimţit că relaţia diriginte-clasă se va schimba, însă sper ca situaţia să se rezolve şi să nu ieşim cu stângul de pe băncile şcolii, cu dezamăgire. Sunt sigură că fiecare vă va păstra amintirea proprie, personală, aşa cum este şi normal şi vreau să cred că şi dumneavoastră o să vă amintiţi de noi, cu drag.
În final aş spune că mai am multe de povestit, însă, vorba Andreei, parcă: ’’Timpul nu mai are răbdare." Cu drag, Lucia
03 mai 2012, 23:32
Să mă alătur și eu colegelor mele… și să
povestesc puțin despre prima mea zi de liceu. Era o zi însorită… iar eu,
singură și cumva sfioasă, pășeam în curtea liceului, uimită să văd atâția
copii. Nu eram obișnuită să o asemenea
agitație, însă eram curioasă și nerăbdătoare să aflu cum va fi următoarea etapă
din viața mea. Mi-era teamă să-mi cunosc colegii și profesorii, dar mai ales
dirigintele.
Și iată că în cele din urmă, în fața noastră se
oprește un bărbat destul de înalt, brunet, cu o mustață caraghioasă și niște
ochi pătrunzători. Era chiar el, dirigintele noastru… Anton Nicolai.
La prima vedere nu mi-am putut da seama ce fel de om
este, deși aveam impresia că este un om
ușor dur. Dar cu timpul ne-a dovedit exact contrariul… Domn’ diriginte este o
persoană calmă, caldă, cu simțul umorului, un profesor excelent și un “tătic”
grozav! Împreună avem amintiri frumoase
și de acum și până la sfârșitul descrierii nu mai vreau să folosesc cuvântul “tătic”
în ghilimele, pentru că unii dintre noi, dacă nu chiar toți, l-am simțit chiar
ca pe un tată, ca pe un îndrumător, ca pe un păstor care ne iubește și care era
și este mândru să ne numească “copiii mei” sau “copiii lu’ tata”.
Domn’ diriginte este un profesor calm, un profesor
modern, care a știut întotdeauna să facă orele mai plăcute pentru noi, să
destindă mereu atmosfera, să ne dea răgaz în diverse cerințe și, mai presus de
toate, să ne înteleagă. Cel mai mult
apreciez la dânsul sinceritatea și faptul că este un om simplu…, un om simplu
și înțelept! Un alt lucru care este de apreciat este faptul că este o
persoană extrem de corectă și niciodată nu a făcut diferențe între noi. Mă
încântă parantezele dânsului pe care le face în timpul predării, pentru că își
dă seama că uneori suntem obosiți. Recunosc că, uneori, chiar eu sunt printre
cei care nu îl mai urmăresc și pun capul ușor, pe bancă și ațipesc… în 4 ani nu
mi-a zis nimic, niciodată! Nu e evident că e, cum se spune acum, un
prof tare? ;))
Sunt sigură că toți îl vom păstra mereu în sufletele și în
amintirea noastră, și regret faptul că anii de liceu au trecut atât de repede,
însă amintirile ne rămân pentru eternitate… iar chipul acelui profesor care
pentru mine, personal, a fost ca un tată (pe care nu l-am avut niciodată) îmi
va rămâne întipărit în minte și în suflet mereu.
Cu mult drag,
Bea!
11 mai 2012, 17: 54
În stil AVANGARDIST
Ca să dau curs gândurilor şi în încercarea de a
surprinde cel mai clar pur şi neprelucrat gând al meu m-am gândit să scriu
într-un stil mai nonconformist în speranţa că degetele îmi vor alerga mai
repede pe tastatură nici măcar nu voi începe cu prima impresie care mi-am făcut-o
despre domnul diriginte pentru că drept să vă spun nu îmi vine în minte în
momentul de faţă dar ceea ce ştiu şi nu e nevoie să îmi amintesc pentru că nu
am uitat niciodată din momentul în care mi-am dat seama este faptul că domnul
diriginte e o persoană care are puterea de a-i schimba pe cei din jur de a-i
face să adopte stilul deschis şi sincer comunicativ şi incurabil copilăresc
apropo de incurabil manifestă o slăbiciune pentru nori sincer nu ştiu de ce
nori da îmi dau seama cât de minunaţi pot fi uneori chiar şi norii negrii ce
promit o ploaie de lungă durată sau norii ce sunt mai nestatornici ca alţii şi
care ne pun imaginaţia la treabă sau norii ce par atât de pufoşi şi de
materiali încât ai impresia că ei pot susţine o altă lume impresionantă deasupra noastră ce să mă mai complic ştiţi
la ce mă refer şi totuşi rămâne întrebarea dar de ce nori dar după cum se ştie…” tu ştii ce-i ăla un portret?..., el nu e numai
roz”... prea multe planuri pe care nu le pune în aplicare nu ştiu
unele poate pentru că e o persoană comodă unele poate pentru că e o persoană care s-a săturat să
dea lecţii de viaţă şi lasă lucrurile aşa cum sunt altele slavă Domnului că nu le duce la bun sfârşit şi
acum mă refer la planurile în ceea ce priveşte lucrările cred că planurile astea
nu le pune în aplicare pentru că are oroare să corecteze lucrări dar aşa e mai
bine pentru toată lumea şi la urma urmei sunt o grămadă de alte modalităţi de
a-i testa pe elevi
plictiseală
netul nu merge bine amintiri de ce încercăm să
stocăm amintirile pe net în speranţa că
în cazul în care le vom uita noi ne va
da cineva un link şi după un click şi un refresh ne vom aminti totul nu
înţelegeţi greşit nu dispreţuiesc metoda asta ba mai mult sunt chiar încântată
dacă pun la socoteală temerile mele în ceea ce priveşte prietenii care te pot
uita mai repede decât ai crede e ciudat cum cineva te poate schimba deşi îţi este
prieten doar pentru un sezon dar dacă într-adevăr îţi este prieten vei încerca
să schimbi acest statut de prieten de sezon şi vei câştiga un prieten pentru o
viaţă
minut ultimul minut oră orar zi
săptămână lună semestru an ani timp
generaţii timp ciudat comun repetitiv
mi-am dat seama de acest clişeu doar pentru că am avut ocazia de a o întâlni pe colega noastră mai
mare mi-aş dori ca toate să ajungem cel puţin ca ea o femeie împlinită în adevăratul
sens al cuvântului care a ajuns în ţara făgăduinţei ţara unde fiecare bere are alt gust şi ţara care oferă mai multe seranţe viselor
fiecăruia dar acum nu vorbim despre noi ci despre domnul diriginte şi totuşi mă
întreb dacă ne va întâmpina şi pe noi cu aceeaşi căldură cu care a fost
întâmpinată şi ea la început s-a observat o mică ezitare probabil din cauza
timpului care a adus cu el schimbări dar totuşi cu o mică forţare şi probabil
datorită nu ştiu cărui amănunt zâmbet
gest privire cum spuneam nu ştiu nu a mai ezitat şi ne-a surprins cu încântarea
de a o recunoaşte apoi a venit şi lămurirea e colega voastră mai mare din prima
generaţie de filologie poveşti din care îţi dai seama că profesori nu s-au
schimbat ci mai degrabă elevii
mărturisire
din câte îmi aduc eu aminte prima întrebare a fost
cea legată de fumat sincer chiar mă gândeam
cât de naiv poate să fie mărturisesc ca atunci l-am privit cu oarecare ironie deşi nu mă număram printre cei ce trebuiau să se confeseze ironia
persista şi mă gândeam că dânsul spera
şi chiar credea că va primi un răspuns sincer deşi noi intraserăm doar de
câteva minute în clasă şi se pare că eu am fost cea care s-a înşelat căci cineva
a avut acest curaj mai târziu a avut parte de alte mărturisiri sau cred că i-a descoperit
pe cei în cauză de unul singur cu ocazia raidurilor ocazionale cred că l-a
mulţumit răspunsul sincer de atunci de fapt acea întrebare a reprezentat un
prim pas pe calea relaţie dintre dirig şi noi în realitate domn diriginte vroia să ne spună încă de la început că va
încerca ca relaţia dintre dânsul şi clasă nu va consta în relaţia seacă
dirig-clasă ci va încerca să fim prieteni şi de ce nu va încerca să clădească o relaţie asemenea celei dintre tată
şi copii gramatica oroare şi totuşi are
un stil de a preda încât şi aceasta oroare a început să fie agreată de cei
înspăimântaţi de această disciplina printre
cei înspăimântaţi mă număram şi eu şi
uite că mi-am reamintit prima impresie pe care mi-am format-o despre dirigu pe
scurt îmi apărea ca un bau bau parcă îmi şi vedeam următorii patru ani trecuţi cu chiu şi vai nu credeam că persoana
atât de sobră şi încruntată ce apăruse în faţa clasei îţi poate intra în suflet
şi poate să te facă să comunici atât de deschis sfârşind prin a-ţi deschide calea spre viitor şi
prin a te susţine să alegi calea pe care o vrei chiar dacă acea cale nu promite
prea multe în acest ultim caz mă refer la capriciul şi dorinţa mea de a
continua într-un domneniu mai mult decât nesigur
realitate măşti aparenţe
răbdător cu o mare putere de stăpânire de sine vicios
poate orgolios dar tristeţe niciodată sunt mândră să spun că pe chipul
dirigului meu nu am citit niciodată tristeţea sau poate nu mă pricep eu prea
bine în a citi oamenii sau poate în acele momente de tristeţe apelează la
talentele sale teatrale căci nu duce lipsă de ele deci cum spuneam poate dezamăgire regret
frică de trecerea timpului lehamite dar niciodată tristeţe nici măcar în
momentele grele pe care trecerea timpului l-a pus să le înfrunte
poze şi eu vreau toate pozele alea de pe parcursul a
acestor patru ani de liceu dar cred că mai bine nu mai spun nimic de poze că
îşi va aminti de filmuleţele şi pozele
alea pe care trebuie să i le dau Norinei de nu mai ştiu nici eu de când dar nu
că nu aş vrea să i le dau dar nu le mai găsesc
sfârşit încheiere
deznodământ concluzie
toate aceste cuvinte propoziţii fraze poze pentru
minte pentru a spune ceva ce toată lumea ştie şi care se poate rezuma la
afirmaţia următoate dirigul meu e o persoană deosebită
(acest articol a fost scris cu mult înainte ca să se
declanşeze conflictul din clasă între timp pe chipul dirigului a apărut supărarea şi dezamăgirea profundă şi pe bună dreptate dar sper că în timp lucrurile vor
reveni la normal şi deşi sunt sigură că nimic nu e sigur totuşi îmi iau inima
în dinţi şi afirm că sunt sigură că totul va reveni la normal pentru că noi
suntem copii cuminţi şi ascultători )
14 mai 2012, 20:42
14 mai 2012, 20:42
Pentru domnul profesor, Anton Nicolai,
Aveți riduri și fire
albe de la generațiile care sunt și de la cele care au fost. Desele dumeavoastră
preocupări sunt legate de programe, perfecționări, extemporale, teze, concursuri... rareori
vă gândiți la ultimul strigăt al modei. De multe ori șlefuiți nestematele
altora. Alteori zâmbetul vă inundă fața, când un necunoscut pe stradă, își
scoate pălăria în fața dumneavoastră :
- Bună ziua, Domnule profesor, eu sunt...
Excelența Sa nu-și numără anii după buletin, ci după vârsta, mereu aceeași, care
înflorește în bancă.
Sunteți omul la care pot apela de câte
ori viața mă încearcă. Nu am avut niciodată sentimentul că sunteți doar un
distribuitor de date. Dimpotrivă, m-ați călăuzit în toate aventurile
cunoașterii. Când toate lucrurile punctuale pe care mi le-ați spus se vor fi
uitat, îmi voi aminti entuziasmul dumneavoastră, bunătatea și încurajările.
Dascălul meu, îți
doresc:
Să poți să
crezi când unii te înșală,
Să te ridici
când alții te doboară,
Să poți
păstra ce alții vor s-alunge,
Să râzi chiar dacă sufletul îți
plânge,
Și cald tu să
rămâi chiar dacă afară ninge.
Aceasta-i
arta de-a învinge!
De fiecare dată îmi voi
aminti mai degrabă de OMUL-PROFESOR decât de PROFESORUL-OM.
Cu mult respect, Porancea Georgiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu