4. Lene

Aproape că aș spune că n-am ce comenta, atât de clare mi se par lucrurile în cazul acestei dulci alcătuiri... Altădată sonorul, agresivul e devine, în tovărășiile de-aici, lasciv, cu certe disponibilități pentru prelungiri volupuoase, de cadână zăbovind între perine de puf, ori ca un căscat zdravăn avându-l în preajmă pe... Morfeu. Dacă aș avea posibilități (dac-aș avea, adică, unelte de măsurat cu precizie lungimea sunetelor vorbirii, adică a vocalelor - doar știți!, consoanele sunt zgomote, fără lungiri inutile!), cred că aș putea certifica lungirea lenevoasă a primului „e”, al doilea rămânând însă la bunul plac și... dispoziția vorbitorului, dar tot de lungimi (lungiri...) considerabile (comparați-l cu aceeași postare în contextul „carte”!!).
Deci să căutăm „vinovații”... de dincolo de starea de spirit și... de facto a emițătorului!... Mai întâi, lichida l așezată inițial. Această poziționare îi retează sonantei, în opinia mea, ceva din curgerea firească din poziția intervocalică (v. contextul „apele”), lăsând doar ceva din catifelarea imperceptibilă a fluidului și asigurând astfel o... îndulcire a entuziasmului dinamicei vocale.
Mai apoi, nazala n, cu efect de surdină asupra celui de-el doilea „e”, îl stinge încet, încet pe cel dintâi, ca și cum, legănându-l, l-ar adormi în somn lin, odhnitor. Și iar, zic eu că nu întâmplător!, se asociază în alcătuire două sonante, adică acel soi ciudat de sunete ale limbii: zgomote, precum consoanele, dar... cu apetență pentru prelungire, ca vocalele.
Încercând să transcriu pronunțarea cuvântului de către posesorul stării de... graţie, așa aș face-o: lleeenee...
În schimb, când observi dinafară starea şi-ţi manifeşti gospodăreasca dezaprobare, acelaşi cuvânt devine, datorită vocalei repetate scurt, de data aceasta..., tăios ca lama de cuţit... lene!
Părerea mea!...